Fara a renunta la ambitia de reducere a numarului orelor obligatorii de educatie fizica la una singura si "completarea" ei cu alte doua extracurriculare, Ecaterina Andronescu, ministrul Educatiei, a venit, ieri, cu o noua inventie proprie, in fata Comisiei senatoriale pentru invatamant.
Ministrul a propus ca orele de sport sa fie sustinute sambata sau duminica. Ea a precizat, insa, ca aplicarea acestei solutii ramane la latitudinea profesorilor si a conducerii scolilor. In aceste conditii, elevii si profesorii vor fi nevoiti sa vina nu numai cinci zile la scoala, ci intreaga saptamana. "Depinde de scoala, care va decide cum va considera de cuviinta. Profesoara mea de sport ne chema la competitii si sambata, si duminica, si nu se supara nimeni", a argumentat Andronescu. In legatura cu reducerea numarului orelor de sport din scoli si licee, ministrul Educatiei a explicat ca se va face o singura ora de educatie fizica pe saptamana, in cadrul curriculei, iar alte activitati sportive se vor desfasura in afara acesteia. "Am pornit din start cu ideea ca asa nu se mai poate. Pana la modificarile pe care le-am produs in trunchiul comun erau doua ore de sport. Nu mai exista miscare de masa si s-a redus baza de selectie pentru sportul de performanta. Motiv pentru care am convenit ca in trunchiul comun sa ramana o ora, iar in activitatea extracurriculara sa mai adaugam doua. In felul acesta, ocupam cu ceva activitatea extracurriculara si incercam sa profitam de componenta educativa a activitatii sportive, dezvoltarea competitivitatii, a spiritului de fair-play si abilitatea de a lucra in echipa", a spus Andronescu. In opinia sa, aceste modificari implica introducerea unor noi fise de post pentru profesori. "Am convenit sa avem o fisa de post pentru profesorul de educatie fizica, atat pentru orele din trunchiul comun, cat si pentru orele din activitatea extracurriculara", a precizat Ecaterina Andronescu.
In cadrul discutiilor din comisie, senatorul liberal Cristian Topescu a adus obiectii sistemului promovat de Andronescu, in privinta interesului profesorilor pentru activitatile extracurriculare. "Sunt de acord in privinta constituirii curriculului in asa fel incat orele de sport sa fie in afara sa, dar, din pacate, profesorii nu sunt interesati, nu le fac, deci ar trebui in primul rand sa educati educatorii, sa umblati la fisa de post a profesorilor de sport, ca aceste ore sa se faca", a spus Topescu.
In urma cu o luna si jumatate, cand Ecaterina Andronescu a modificat planurile cadru de invatamant, ziarul ZIUA a lansat o campanie in care a prezentat opinia profesorilor, medicilor, primarilor si psihologilor referitoare la reducerea orelor de educatie fizica. Cei chestionati au fost, fara exceptie, impotriva deciziei ministrului Educatiei.
Greva la orizont
Marius Nistor, presedintele executiv al Federatiei "Spiru Haret", a declarat, ieri, ca referendumul organizat in tara printre sindicalisti s-a incheiat doar in 15 judete, insa rezultatele arata ca 85% din cadrele didactice vor sa boicoteze examenele nationale, iar 70% cer declansarea grevei generale. O decizie comuna a celor patru federatii sindicale va fi anuntata saptamana viitoare, cand referendumul va fi incheiat atat de Spiru Haret, cat si de FSLI si FEN, insa sindicalistii din invatamantul superior afiliati federatiei "Alma Mater" au anuntat ca nu sunt de acord cu greva. Ecaterina Andronescu a declarat ca miscarile greviste nu sunt o solutie in sistemul de educatie, in acest moment fiind necesare noi solutii de rezolvare a problemelor salariale. "Din pacate, Romania trece printr-un moment dificil de criza, dar si intr-o asemenea situatie trebuie sa gasim noi solutii. (...) Salariul profesorilor este cea mai importanta obsesie a mea si poate ca vom reusi sa iesim din criza", a spus ministrul.